Erasmus+ Airion-Lugoj

10 pentru Franța

În perioada 31 martie – 4 aprilie 2025, 10 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj participă la o mobilitate Erasmus+ la EPL de l’Oise din Airion, Franța. Limba în care se desfășoară mobilitatea este limba franceză.

La începutul primei zile de mobilitate, elevii români au fost întâmpinați de conducerea școlii gazdă și de elevii din Franța implicați în proiect. Elevii români și elevii francezi au încercat să se cunoască între ei folosind „Întâlnirea Minutului” și metoda povestirii. Mai apoi, elevii din Franța le-au prezentat oaspeților români școala în care învață, iar elevii din România le-au prezentat gazdelor orașul și liceul în care învață.

După vizitarea școlii gazdă, elevii din cele două țări au participat la o activitate interactivă în care au învățat despre politică, evenimente actuale și stereotipuri. Activitățile de învățare s-au desfășurat în grupuri mixte.

În a doua parte a zilei, elevii români și francezi urmăresc filmul lui Jean Pierre Jeunet, l’Incroyable destin d’Amélie Poulain. După vizionarea filmului, elevii s-au implicat în activități pregătitoare pentru vizita de a doua zi, vizită care va avea la bază pe filmul vizionat.

La sfârșitul zilei, elevii din cele două țări francezi s-au implicat în activități sportive sau culturale (dansuri, cântece etc.). Elevii români au completat jurnalul zilei, iar mai târziu, au participat la o cină comună cu elevii francezi, unde s-au servit diverse specialități locale franceze.

Participând la mobilitățile din această zi, elevii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba franceză, au aflat informații despre cultura și civilizația Franței și și-au dezvoltat abilitățile de lucru în echipă.

Pe malurile Senei

Marți, 1 aprilie 2025, în cea de-a doua zi a mobilității Erasmus+ a elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj în Franța, tinerii liceeni din România au făcut o excursie la Paris. În cartierul Montmartre, elevii s-au implicat în diverse activități pe baza filmului lui Jean Pierre Jeunet, l’Incroyable destin d’Amélie Poulain. Elevii au vizitat basilic Sacré Coeur și Place du Tertre și au realizat sarcinile de lucru propuse de profesori.

În a doua parte a zilei, elevii au făcut un tur de descoperire a patrimoniului cultural al Parisului, vizitând grădinile Trocadéro, Turnul Eiffel, cheiurile Seinei, Notre Dame, Champs Elysées și Place de la Concorde. Elevii au întocmit un jurnal al zilei, au notat pe fișe aspecte reprezentative legate de cultura și civilizația franceză. Elevii francezi a fost ghizi pentru oaspeții lor și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative clădiri din Paris.

Respectând tradiția, vizita s-a încheiat cu o vizită la casa în care a locuit Iulia Hasdeu la Paris, pe rue Saint-Sulpice.

La întoarcerea la școala gazdă, elevii s-au o activitate de debriefing și vor desfășura mai multe activități în jurul filmului pe care l-au văzut și a vizitei la Paris. Elevii vau creat și prezentat scurte videoclipuri cu scenele filmate în timpul vizitei.

În cadrul acestor activități, elevii români și-au dezvoltă abilitățile de comunicare în franceză, au învățat despre istoria, cultura și civilizația Franței și au înțeles importanța conservării patrimoniului național și își vor îmbunătăți abilitățile civice.

Midway

Miercuri, 2 aprilie 2025, elevii de la HasdEU participanții la mobilitatea Erasmus+ în Franța

au participat la un tur ghidat al castelului medieval (Castelul Pierrefonds sau Castelul Compiègne) și au învățat despre istoria Franței prin contactul direct cu un sit istoric.

În a doua parte a zilei, elevii lugojeni, alături de gazdele lor din Franța, au participat la un tur ghidat la Mémorial de l’internement et de la deportation à Royallieu. Aici participanții au descoperit evenimentele care au avut loc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Franța și cum au fost încălcate drepturile omului în această perioadă.

La întoarcerea la școala gazdă, elevii au organizat o activitate de debriefing și s-au implicat în mai multe activități bazate pe ceea ce au văzut în timpul vizitei zilei (Mémorial de l’internement et de la déportation à Royallieu). Elevii au realizat eseuri scurte sau diverse postere/afișări. Elevii români au completat jurnalul zilei.

Participând la aceste activități, elevii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în franceză, au învățat despre istoria, cultura și civilizația Franței și și-au dezvoltat competențele de comunicare orală și scrisă în franceză. Elevii au înțeles importanța conservării patrimoniului național și și-au îmbunătăți abilitățile civice.

Zi de joi fără ploi
Joi, 3 aprilie 2025, elevii de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Franța au participat la o excursie la Amiens. În prima parte a zilei, elevii francezi au fost ghizi pentru colegii din România, prezentându-le informații despre Quartier libre. Elevii din România, au completat o fișă, necesară pentru realizarea jurnalului zilei.
Activitățile au continuat cu o activitate organizată de Europe Direct din Hauts de France, în care elevii români și francezi au învățat despre valorile Uniunii Europene.
A urmat vizitarea Catedralei gotice din Amiens, activitate în care elevii francezi au fost ghizi pentru elevii români, oferindu-le informații despre una dintre cele mai reprezentative clădiri din Franța. Elevii lugojeni și-au notat principalele aspecte reprezentative legate de civilizația franceză.
La întoarcerea la școala gazdă, a fost organizată o activitate de debriefing, desfășurând exerciții pe baza a ceea ce au învățat în timpul vizitei din ziua respectivă. Elevii au creat video-uri și diverse postere.

În această zi, elevii români își-au dezvoltat abilitățile de comunicare în franceză, au învățat despre istoria, cultura și civilizația Franței și și-au dezvolta competențele de comunicare orală și scrisă în franceză. Elevii au înțeles importanța conservării patrimoniului național și și-au îmbunătățit abilitățile civice.

Farewell and adieu

Vineri, 4 aprilie 2025, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, aflați într-o mobilitate Erasmus+ la EPL de l’Oise din Airion au participat la ore de fizică, engleză, franceză și matematică la școala gazdă. Elevii români au urmărit lecțiile pe baza unor chestionare, diferențele dintre sistemul de învățământ din Franța și România, comparând metodele de predare.

Într-o altă activitate organizată în această ultimă zi a mobilității, elevii au discutat despre ceea ce au învățat, punând accent pe cunoștințele obținute în domeniul culturii și civilizație franceze, despre cele mai importante momente ale istoriei Franței și Europei, despre cele mai importante figuri ale istoriei Franței, despre legăturile culturale dintre Franța și România. Elevii au făcut prezentări scurte în limba franceză pentru a demonstra ce au învățat.

În a doua parte a zilei, elevii români și francezi au lucrat împreună pentru a realiza produsul final ale mobilității: banner / construcție colectivă de frescă. Elevii români și-au finalizat jurnalul zilei. La finalul activității au fost acordate diplome de participare.

Seara, elevii au participat la o vizită ghidată în orașul Clermont unde au putut vedea cele mai importante atracții culturale ale acestei localități: cetatea și centrul orașului, precum și expoziția de artă stradală.

În urma activităților din această zi, elevii au dobândit cunoștințe de specialitate (franceză, fizică, engleză și matematică) și despre metodele de predare-învățare în Franța și și-au dezvoltat terminologia în limba franceză specifică domeniului. Elevii români au participat la activități de grup, dezvoltându-și abilitățile de lucru în echipă.

Cele mai recente stiri

  • InnoMate – proiect de antreprenoriat și consiliere vocațională

    InnoMate – proiect de antreprenoriat și consiliere vocațională

    InnoMate – „Inovație pentru viitor” este un proiect United Way derulat în licee începând cu anul 2021. Proiectul se bazează pe o curriculă dezvoltată și adaptată în anul 2020 de United Way România pentru a răspunde nevoilor elevilor de a se dezvolta și a-și planifica cariera profesională. Activitățile se adresează tinerilor aflați în dezavantaj socio-economic,…

  • Invitație la lectură

    Invitație la lectură

    În contextul Zilei Naționale a Lecturii, cadrele didactice ale Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au desfășurat o serie de activități menite să trezească dorința de a citi în rândul elevilor.Astfel, elevii clasei a X-a D, coordonați de doamna profesoară Elvira Mâțu, au organizat un cerc de lectură în cadrul căruia și-au prezentat cartea preferată, din…

  • Mobilitate Erasmus+ în Belgia

    Mobilitate Erasmus+ în Belgia

    În perioada 5-9 februarie 2024, patru elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj se află într-o mobilitate la Institute Sisters Maricolen din Maldegem (Belgia). Alături de elevii români, la această mobilitate participă elevi de la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Spania), Rupprecht-Gymnasium din München (Germania) și Lycée Saint-Exupéry din Terrasson (Franța).…

  • Concursul European „Tânărul Ambasador”

    Concursul European „Tânărul Ambasador”

    Lions Club District 124 România în parteneriat cu I.S.J. Timiș organizează, în anul școlar 2023/2024, Concursul European „Tânărul Ambasador” (Bert Mason Young Ambassador) care constă în scrierea și prezentarea unui proiect de voluntariat care se va putea implementa la nivelul comunității locale în domenii precum mediu, sănătate, educație, social etc. În 1 februarie 2024, la…

  • Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală

    Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală

    „Dragostea universală este mai bună decât egoismul, nonviolența este mai bună decât violența și pacea este mai bună decât războiul”. Pe data de 30 ianuarie este sărbătorită Ziua Internațională a Nonviolenței în Școli. Scopul acestei zile este promovarea ideii de educare a copiilor în armonie, solidaritate si respect, mesajul principal al acestei zile fiind dragoste…

  • Premii pentru micii geografi

    Premii pentru micii geografi

    Vineri, 26 ianuarie 2024, s-a desfășurat a IV-a ediție a Concursului Județean Itinerarii Virtuale pe Terra organizat de Inspectoratul Școlar General Timiș în parteneriat cu Societatea de Geografie din România, filiala Timiș. La acest concurs, elevii Liceului Teoretic “Iulia Hasdeu” din Lugoj au obținut numeroase premii şi menţiuni. Astfel, eleva Iasmina Ujhelyi, din clasa a…

  • Elevii de la Hasdeu au comemorat Holocaustului

    Elevii de la Hasdeu au comemorat Holocaustului

    Pentru comemorarea Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, 27 ianuarie, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat în activități diverse. Elevii claselor a IX-a C, a IX-a D și a XI-a D și a XI-a D au participat în perioada 19 – 26 ianuarie 2024 la o serie de activități în care…

  • Cultura română – cultură europeană

    Cultura română – cultură europeană

    Vineri, 26 ianuarie 2024, 24 de elevi ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au vizitat expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la la Muzeul Național de Artă Timișoara. Expoziția, care și-a propus să ilustreze particularitaățile artistului care a reușit să creeze forme pure, eliberate de orice influență a oferit posibilitatea elevilor participanți…

  • Unirea Principatelor Române celebrată de elevii de la HasdEu

    Unirea Principatelor Române celebrată de elevii de la HasdEu

    Marți, 23 ianuarie 2024, la Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă din Lugoj, s-au sărbătorit 165 ani de la Unirea Principatelor Române.Evenimentul a fost organizat, în colaborare, de Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj, Societatea de Științe Istorice din România – filiala Lugoj și Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu“ Lugoj. Corul elevilor de la…

  • Premii la Public Speaking

    Premii la Public Speaking

    La faza județeană a concursului Public Speaking, desfășurată în 19 ianuarie 2024, elevii Liceului Teoretic Iulia Hasdeu din Lugoj au obținut rezultate strălucite. La grupa 12-15 ani, elevii Bogdan Ivanciu-Stroia și Radu Morariu, din clasa a IX-a A, au obținut locul I, iar elevul Leon Mâțu, din clasa a VI-a, un locul al III-lea.La grupa…

  • Ziua Culturii Naționale

    Ziua Culturii Naționale

    15 Ianuarie – Ziua Culturii Naționale, a constituit pentru elevii și profesorii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj prilejul unor manifestări dedicate culturii române și poetului național, Mihai Eminescu.O parte dintre aceste activități s-au desfășurat în incinta școlii, altele fiind găzduite de Biblioteca Municipală Lugoj. Aici, elevii liceului, coordonați de doamnele profesoare Elvira Mâțu și…

  • Premii la JDAH

    Premii la JDAH

    Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonați de doamna profesor Doina Popîrlan, s-au și implicat în toamna anului 2023 în proiectul Junior Design Antreprenor Handmade. După participarea la câteva workshopuri pe tema antreprenoriatului, elevii implicați și-au făcut făcut firme de exercițiu, planuri de afaceri și s-au apucat de producucția unor obiecte specifice Sărbătorilor de…