
Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au obținut rezultate deosebite la Concursul Național FEAA ECONOMICA RIPENSIS, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, sâmbătă, 14 martie 2026, în format online.
Concursul a presupus rezolvarea unui set de itemi cu alegere multiplă din mai multe domenii de interes. La secțiunea Economie, elevii liceului s-au remarcat prin rezultate excelente, dând dovadă de perseverență, responsabilitate și interes, sub îndrumarea doamnei profesor Eliza Cozilec. Astfel, Iuliana-Francesca Vörös, din clasa a XI-a C și Alina-Maria Toma, din clasa a XI-a D au obținut nota 10 și premiul I, iar Maia Borchescu, din clasa a IX-a D nota 8 și un Premiu III.




