Erasmus+ Lugoj – Athis-Mons

În perioada 3-8 martie 2025, 6 elevi și doi profesori de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) participă la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Prima zi a mobilității a început cu primirea oaspeților din Franța de către conducerea școlii gazdă și cu activități interactive de intercunoaștere. La ora 10, elevii implicați în aceste activități, au fost primiți, la Primăria Municipiului Lugoj, de doamna viceprimar Oana Tyukodi.

Activitățile au continuat cu o lecție de limba română, în timpul căreia oaspeții din Franța au învățat câteva cuvinte în limba română cu doamna profesor Elvira Mâțu, și cu o lecție de limba engleză predată de domnul profesor Dan Bortoc.

Prima parte a zilei s-a încheiat cu un atelier în care elevii francezi au învățat despre tradițiile românești și, împreună cu elevii români, au creat mărțișoare.

În după amiaza zilei de luni, 3 martie 2025, participanții la mobilitate au învățat despre Holocaustul din România folosind materialul pedagogic „În întuneric”, în cadrul proiectului Facts, not fiction.

Ziua s-a încheiat cu o vânătoare a reperelor arhitecturale din orașul Lugoj. Elevii români și francezi au căutat cele mai importante clădiri din Lugoj, pornind de la desenele create în cadrul proiectului Facts, not fiction.

Excursie la Sibiu

Marți, 4 aprilie 2025, elevii de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, alături de colegii lor români, au participat la o excursie pe traseul Hunedoara, Orăștie, Sibiu.

În timpul excursiei, elevii au descoperit istoria Transilvaniei și României, vizitând castelul Huniazilor, cetatea de la Orăștie, Muzeul Brukental, precum și alte obiective istorice din Sibiu.

O pereche de cetăți


Miercuri, elevii de HasdEU și elevii francezi de la Lycee Marcel Pagnol, aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Lugoj, și-au continuat excursul prin istoria României, vizitând cetatea Deva și cetatea Alba Carolina.

La Alba Iulia, elevii s-au implicat în diverse activități de învățare pe baza unor unor fișe de lucru. Elevii francezi și români au descoperit catedral ortodoxă și catolică, s-au plimbat pe traseul celor trei cetăți și au descoperit trecutul roman al orașului vizitând Muzeul Principia.

Primăvara / Timișoara
Joi, 6 martie 2025, elevii francezi de la Lycee Marcel Pagnol, aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu din Lugoj au vizitat mai multe obiective reprezentative pentru orașul Timișoara.

Pentru a înțelege tradițiile românești, elevii din cele două țări au participat la o activitate educativă la Muzeul Satului Bănățean. Oaspeții din Franța au descoperit multi confesionalitatea Banatului vizitând Sinagoga din Cetate, Domul Catolic și Catedrala Ortodoxă. Prin diverse activități educative desfășurate în centrul orașului și printr-o vizită la Memorialul revoluției, elevii și-au dezvoltat competențele civice, învățând despre importanța respectării valorilor democratice.

De la teorie la practică

Elevii de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu și elevii de la Lycee Marcel Pagnol și-au continuat și vineri activitățile de învățare din cadrul mobilității Erasmus+ care se desfășoară în cadrul liceului lugojean în perioada 3-7 martie 2025.
Oaspeții francezi și colegii lor români au participat la ore de informatică, limba franceză, geografie și istorie. În cadrul acestor ore, elevii au învățat despre istoria, instituțiile și simbolurile Uniunii Europene și și-au testat cunoștințele în domeniu participând la un Kahoot! pe teme europene.
În a doua parte a zilei, elevii români și francezi s-au implicat într-o activitate de colectare a deșeurilor pe malurile râului Timiș pentru da un exemplu despre importanța implicării civice.

Ultima zi
Sâmbătă, 8 martie 2025, în ultima zi a mobilității elevilor francezi de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, chiar înainte de plecarea la aeroport, partenerii din cele două țări europene s-au implicat în activități de feed-back, realizând postere și afișe menite să ilustreze experiența în care au fost implicați.
Activitățile s-au s-a încheiat cu acordarea diplomelor de participare.

Cele mai recente stiri

  • Victimele Nopții de Cristal comemorate la Hasdeu

    Victimele Nopții de Cristal comemorate la Hasdeu

    În 9 noiembrie 1938, în Germania a avut loc Noaptea de Cristal (Kristallnacht), pogrom în timpul căruia au fost arse câteva sute de sinagogi, distruse mi de magazine evreiești și au fost uciși peste 90 de oameni. Azi, 9 noiembrie 2023, la 85 de ani de la tragicele evenimente, elevii de la Liceul Teoretic “Iulia…

  • Ora de Himalaya

    Ora de Himalaya

    Ora de Himalaya a ajuns la Hasdeu Proiectul „Ora de Himalaya” este un proiect inițiat și implementat deAlterNativa, cu sprijinul Fundația Comunitară Timișoara, finanțat prin Fondul RoBike Valley și susținut de Decathlon România. Având ca partener local PrimăriaMunicipiului Lugoj, proiectul a fost prezentat în 7 noiembrie 2023, reușind să-iimpresioneze elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu‘‘. Echipa…

  • Hasd Eu și Iulia

    Hasd Eu și Iulia

    Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj anunță demararea proiectului „Hasd Eu și Iulia” proiect menit să celebreze personalitatea Iuliei Hasdeu, patroana școlii, născută în 14 noiembrie 1869, precum și împlinirea a 125 de la înființarea școlii. Proiectul „Hasd Eu și Iulia” are ca scop dezvoltarea competențelor civice, încurajarea egalității de gen, promovarea diversității și dezvoltarea…

  • Încălzirea globală – Cazul Groenlanda

    Încălzirea globală – Cazul Groenlanda

    Studenții Facultății de Drept din Timișoara, Bogdan Suciu și Patricea Cristea au participat, în perioada 2-14 octombrie 2023 la proiectul Erasmus+ Echo Greenland. În urma participării la acest proiect, cei doi studenți vor susține, în data de 7 noiembrie 2023, la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, mai multe activități dedicate încălzirii globale și efectelor…

  • Concursul Interjudețean Ecologica

    Concursul Interjudețean Ecologica

    În zilele de 21 şi 22 octombrie 2023, o echipă de patru elevi din clasa a VII-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonaţi de către doamna profesor Codruţa Jivulescu, au participat la Concursul Interjudețean Ecologica, care s-a desfăşurat la Făget şi Recaş, obţinând premiul al III-lea. Pe parcursul celor două zile de…

  • O nouă mobilitate Erasmus+

    O nouă mobilitate Erasmus+

    În perioada 16-20 octombrie 2023, patru elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj se aflăîntr-o mobilitate la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Barcelona, Spania). Prima zi a acestei mobilități care are ca temă Uni.e.s dans la diversité, a început cu o vizită la Primăria din Sant Vicenç de Castellet. După acest moment,…

  • Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

    Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului

    Luni, 9 octombrie 2023, pentru marcarea Zilei de Naționale de Comemorare a în România, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonați de domnul profesor Horațiu Suciu, s-au implica în mai multe activități. Astfel, elevii claselor a X-a D și a XI-a D au participat în zilele de 4 și 6 octombrie 2023 la o serie…

  • Mobilitate Erasmus+ in octombrie

    Mobilitate Erasmus+ in octombrie

  • Rezultate la bacalureat

    Rezultate la bacalureat

    La sesiunea august 2023 a Examenului de Bacalaureat s-au înscris 34 elevi absolvenți ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. La probele propriu-zise s-au prezentat 31 de elevi, dintre care 23 din absolvenți din anul 2023 și 8 din promoțiile anterioare. Examenul de bacalaureat a fost promovat de 12 elevi, 9 din promoția 2023 și…

  • Absolvenți care ne fac mândri

    Absolvenți care ne fac mândri

    Amalia Bodac, absolventă a Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, a participat, alături de alți 18 studenți din Europa, la programul „Study of the U.S. Institutes for Student Leaders from Europe” în perioada 20 iunie-26 iulie 2023. Activitățile din cadrul SUSI s-au desfășurat în Washington, D.C., Philadelphia și la Arizona State University (Pheonix, Arizona). Programul „Study of the…

  • Rezultate finale la examenul de bacalaureat

    Rezultate finale la examenul de bacalaureat

    Procentul celor promovați la bacalaureat crește după anunțarea rezultatelor finale. În urma contestaților, încă 8 elevi dintre absolvenții Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au obținut medie de trecere și au promovat examenul de bacalaureat. Procentul de promovabilitate la Examenul de Bacalaureat, pentru absolvenții din promoția 2023 a ajuns la 81,25%. Felicitări!

  • Rezultate excelente la bac (+ o medie de 10)

    Rezultate excelente la bac (+ o medie de 10)

    Pentru că muncim din greu… Elevii și profesorii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj muncesc din greu și, din acest motiv, au rezultate bune la examenul de bacalaureat. Aceste rezultate asigură absolvenților noștri accesul la universități de top din România și din străinătate și, mai apoi, cariere confortabile. La Examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2023,…