O nouă mobilitate Erasmus+

În perioada 16-20 octombrie 2023, patru elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj se aflăîntr-o mobilitate la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Barcelona, Spania). Prima zi a acestei mobilități care are ca temă Uni.e.s dans la diversité, a început cu o vizită la Primăria din Sant Vicenç de Castellet. După acest moment, elevii din România, împreună cu elevii din Germania, Belgia, Franța, implicați în acest proiect, au fost primiți de conducerea școlii gazdă și s-au implicat în activități de prezentare și intercunoaștere. În cadrul acestei etape introductive, elevii din Lugoj au prezentat orașul și liceul în care învață. Ziua a continuat cu vizitarea școlii gazdă, sub îndrumarea elevilor din școala gazdă.

A urmat un ateliere axat pe dezvoltarea unor moduri noi de exprimare a diversității. Elevii participanți din cele cinci țări s-au angajat într-o dezbatere și au discutat despre produsele materiale ale proiectului.

După-amiaza, elevii spanioli, germani, belgieni, francezi și români vor vizita obiectivele istorice și culturale din orașul Manresa. Limba de comunicare a acestei mobilități este limba franceză și ea se desfășoară în cadrul acreditării Erasmus+ deținute de Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj.

A doua zi în Spania

Cei patru elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj aflați într-o mobilitate la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Spania) au continuat și marți, 17 octombrie 2023, activitățile învățare alături de colegii spanioli și de colegii de la Institute Sisters Maricolen din Maldegem (Belgia), Rupprecht-Gymnasium din München (Germania) și Lycée Saint-Exupéry din Terrasson (Franța). Elevii participanți la mobilitate au participat la mai multe atelier în care au învățat noi modalități de exprimare artistică. În după-amiaza acestei zile elevii au lucrat în grupe mixte pentru a realiza un video haiku-senzorial.

Scara spre cer

Miercuri, 18 octombrie 2023, elevii aflați într-o mobilitate la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Spania) s-au alăturat colegilor lor spanioli, germani, belgieni și francezi într-o excursie pe muntele Monserrat. Ascensiunea a fost ghidată de elevii și profesorii spanioli. În timpul vizitei, în grupuri mixte, elevii au citit peisajul pe baza grilelor de observație și au alcătuit o listă de termeni specifici. În vârful muntelui, elevii au vizitat mănăstirea Santa Maria de Montserrat.
Elevii participanți și-au dezvolat abilitățile de comunicare în franceză, au învață despre fauna și flora Spaniei, au înțeles importanța conservării patrimoniului și și-au îmbunătăți competențele civice.

Barcelona

Joi, 19 octombrie 2023, elevii de la Hasdeu aflați într-o mobilitate în Spania, la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet, alături de colegii lor de la Institute Sisters Maricolen din Maldegem (Belgia), Rupprecht-Gymnasium din München (Germania) și Lycée Saint-Exupéry din Terrasson (Franța) au vizitat orașul Barcelona. Aici, în cartierul Born, cartierul Gotic, Rambas au vizitat Arc de Triomf, Cartierul del Basiliqua del Mar, Palatul muzicii catalane, Catedrala gotică din Barcelona. După amiaza a fost dedicată geniului lui Gaudi și catedralei Sagrada Familia. Vizita a fost ghidată în limba franceză de elevii și profesorii școlii gazdă.

Le dernier jour

Vineri, ultima zi a mobilității elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet a fost ziua bilanțului. Într-o primă fază, elevii aflați în mobilitate în Spania au asistat la lecții franceză în școala gazdă și au lucrat în echipe mixte la produsele finale. Ziua s-a încheiat cu prezentarea video-urilor realizate de echipele de elevi din cele cinci țări implicate în proiect și cu evaluarea activităților din aceste zile.

Cele mai recente stiri

  • O călătorie extraordinară / lansarea cărții doamnei profesor Anca Murariu

    O călătorie extraordinară / lansarea cărții doamnei profesor Anca Murariu

    Un eveniment cultural remarcabil s-a desfășurat în12 mai 2026, la „Casa Bredicenilor”, din Lugoj: doamna profesor Anca Murariu și-a lansat volumul „Extraordinara călătorie a Soranei în Regatul fără Timp”, o carte pentru copii, dar și pentru adulții care nu au uitat că în adâncul fiecăruia mai sălășluiește un copil. „Extraordinara călătorie a Soranei în Regatul…

  • Competiția de Fotbal organizată de Consiliul Școlar al Elevilor

    Competiția de Fotbal organizată de Consiliul Școlar al Elevilor

    În 8 mai 2026, Consiliul Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hașdeu” din Lugoj a organizat o competiție de fotbal (băieți). Acest eveniment a reunit elevi din mai multe clase și a adus în prim-plan spiritul de echipă, ambiția și pasiunea pentru sport. La competiție au participat 13 echipe, fiecare dorind să își…

  • HasdEU EUropa

    HasdEU EUropa

    Pentru a serba Ziua Europei, Primăria Municipiului Lugoj a organizat vineri, 8 mai 2026, în Piața I. C. Drăgan un eveniment special. Printre elevii care s-au remarcat în cadrul acestui acțiuni au fost și elevele Liceului Teoretic „Iulia Hașdeu” din Lugoj: Cristina Farcaș, din clasa a III-a, Salome Magheț și Ruth Berzava, ambele din clasa…

  • Armonii speciale

    Armonii speciale

    În cadrul etapei naționale a Olimpiadei Naționale Corale, desfășurată la Buzău între 6-8 mai 2026, corul ARMONII al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pregătit și dirijat de doamna profesor Claudia Crețiu, a obținut Premiul special pentru originalitatea interpretării repertoriului.

  • Lecție de educație juridică

    Lecție de educație juridică

    Marți, 5 mai 2026, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, implicați în Proiectul Jean Monnet, HasdEU alege să descopere Europa, au participat la o întâlnire cu fostul judecător și fondator al Asociație VeDem Just, Cristi Danileț. Acesta le-a ținut elevilor o lecție de educație juridică, vorbind cu ei despre importanța respectării legii și a…

  • Premiu I la Ecologica

    Premiu I la Ecologica

    Echipa de elevi a Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, formată din Gabriela Ciobanu, Andreea Georgescu, Andreea Izgherian și Raluca Mihărtescu, din clasa a VII-a A, sub îndrumarea doamnei profesor Codruța Jivulescu, a obținut premiul I la Concursul Județean Ecologica, cu proiectul intitulat „Poluarea tehnologică – impact ascuns asupra mediului și a sănătății noastre”.Concursul Județean…

  • Premii pentru tinerii pianiști

    Premii pentru tinerii pianiști

    Joi, 30 mai 2026, la Liceul de Artă ,,Ion Vidu” din Timișoara, s-a desfășurat a X-a ediție a Concursului județean de interpretare instrumentală ,,Maria Cernovodeanu”, dedicat elevilor care studiază pianul ca instrument complementar. Elevii Liceului Teoretic ,,Iulia Hasdeu” au obținut rezultate foarte bune la această competiție. Astfel, Noemi Farcaș și Ana Magheț, din clasa a…

  • HasdEU made for EUropa

    HasdEU made for EUropa

    Joi, 23 aprilie 2026, s-a desfășurat etapa județeană a Concursului național „Made for Europe” – 2026. La acest concurs, unitățile de învățământ din județul Timiș care au implementat proiecte cu finanțare europeană și-au prezentat produsele realizate în cadrul acestor proiecte. Elevii de la HasdEUau obținut mai multe premii și mențiuni, demonstrând acalitatea deosebită a proiectelor…

  • Premiu la Olimpiada de limba ucraineană

    Premiu la Olimpiada de limba ucraineană

    În perioada 20-23 aprilie 2026, la Reșița a avut faza națională Olimpiada Națională de Limba și Literatura Ucraineană Maternă. La această competiție, la care au participat elevi din 7 județe, Botoșani, Suceava, Maramureș, Satu Mare, Arad, Timiș și Caraș-Severin, eleva Maria Recalo, din clasa a XII-a E a obținut o mențiune. De pregătirea elevei s-a…

  • Rezultat de excepție la fizică

    Rezultat de excepție la fizică

    Facultatea de Fizică și Matematică din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat în data de 28 martie 2026, a XXIII-a ediție a Concursului Internațional de Fizică „Constantin Sălceanu”, destinat elevilor din România, Republica Moldova, Serbia și Ungaria. Concursul se adresează elevilor care sunt pasionați de fizică și doresc să își dezvolte cunoștințele și…

  • ARMONII perfecte

    ARMONII perfecte

    În cadrul etapei zonale a Olimpiadei Naționale Corale, desfășurată vineri, 17 aprilie, 2026, la Hunedoara, au concurat coruri din județele Alba, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș). La aceată competiție, corul ARMONII al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pregătit de doamna profesor Claudia Crețiu, a obținut Premiul I cu 100. În urma acestui rezultat extraordinar,…

  • Premiu pentru Iosif Godja

    Premiu pentru Iosif Godja

    La Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală (clasele V–VIII), care s-a desfășurat în perioada 14–17 aprilie 2026 la Târgu Mureș, elevul Liceului Teoretic “Iulia Hașdeu” din Lugoj, Iosif Daniel Godja, din clasa a VIII-a, a obținut Premiul al II-lea. Această performanță deosebită reflectă talentul și pasiunea sa pentru muzică a elevului, dar și capacitatea de muncă…