În 20 februarie 1856, prin „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc”, domnitorul Țării Românești, Barbu Ştirbei a eliberat ultimii sclavi romi din spațiul românesc. Din acest motiv, în 20 februarie se celebrează „Ziua dezrobirii romilor”, un eveniment foarte important pentru comunitatea romilor din România.
Pentru a marca acest moment, în 20 februarie 2024, elevii clasei a X-a D de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au realizat o serie de activități pe baza materialelor puse la dispoziție de Fundația Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”. În cadrul acestor activități, elevii au învățat despre istoria romilor din țările române pe baza materialelor și fișelor puse la dispoziție pe de profesorii coordonatori.