Joi, 29 mai 2025, în cadrul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, specialiștii de la Europe Direct din Timișoara au organizat mai multe ateliere cu elevii claselor a X-a implicați în proiectul Jean Monnet. Tema principală a activităților a fost cea de consultare a tinerilor în cadrul Dialogului UE cu tinerii. Pe lângă descoperirea și discutarea valorilor europene, elevii au putut să-și exprime părerile cu privire la viitorul Uniunii Europene și să dezbată principalele probleme pe care le au tinerii europeni.












