Miercuri, 7 mai 2025, s-a desfășurat la Timișoara Sesiunea de referate şi comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal, la disciplina istorie – etapa județeană. La această competiție, la secțiunea Istoria Românilor, eleva Andreea Gabriela Szücs, din clasa a X-a C, de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj a obținut premiul I cu lucrarea „Antisemitismul din Banat în perioada 1934-1944. Transformarea unor documete istorice și mărturii orale într-un roman grafic”. La secțiunea Istorie Universală, elevul Mario Adrian Gherga, din clasa a XI-a A, a obținut premiul I cu lucrarea „Prăbușirea Imperiului Asirian”, iar eleva Alexandra Jasmina Bălan, din clasa a X-a C, a obținut premiul al II-lea cu lucrarea „Lupta de la Lugoj (1695)”.












