O nouă aventură Erasmus+

În perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, 12 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia HAsdeu” din Lugoj se află într-o mobilitate la EPL de l’Oise (Lycée Agricole de l’Oise) din Franța.
La începutul primei zile a mobilității, elevii din România au fost întâmpinați de conducerea școlii gazdă și de elevii din Franța implicați în proiect. Elevii români și elevii francezi s-au prezentat și au încercat să se cunoască reciproc folosind metodele „Minute Meet” și ”Storytelling”. Elevii s-au implicat și în diverse activități de team building. Elevii din Airion au prezentat satul și liceul în care studiază, iar elevii Români au prezentat orașul Lugoj și Liceul ”Iulia Hasdeu”.
A urmat vizitarea școlii gazdă. Liceenii români au vizitat școala gazdă, ghidați de elevi francezi, notând particularitățile observate în chestionare pregătite în prealabil.
După prânz, elevii de la HasdEU au participat la ore în școala gazdă. Elevii români au participat la cursuri la școala gazdă și au urmărit lecțiile pe baza unor chestionare (franceză, engleză, istorie). Participanții au urmărit diferențele dintre sisteme de învățământ din Franța și România și au comparat metodele de predare. O activitate excelentă a fost centrată pe viața și personalitatea Iuliei Hasdeu.
La cină comună, elevii români au servit diverse specialități franceze locale. Ziua s-a încheiat cu activități comune (jocuri de societate), sportive și culturale (dansuri, cântece etc.).
Participând la aceste activități, elevii lugojeni au dobândit cunoștințe de specialitate și au învățat despre metodele de predare-învățare din Franța și și-au dezvoltat terminologia în limba franceză specifică domeniilor studiate; liceenii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba franceză.
Participanții au descoperit elemente comune specifice adolescenților europeni și metode interactive de cunoaștere reciprocă și de învățare.

À la recherche de l’Europe

Marți, cei 12 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Franța, au făcut o vizită la Paris. Împreună cu liceenii de la la EPL de l’Oise au descoperit cele mai importante monumente arhitecturale din orașul de pe Sena. Printre altele, elevii români au vizitat casa în care a locuit la Paris Iulia Hasdeu, patroana liceului lor.

Ziua a continuat cu activități interactive la Centrul Europa Experience, un centru special creat pentru a le oferi tinerilor experiențe interactive și informații despre Uniunea Europeană.

Mai târziu, grupul a vizitat casa lui Victor Hugo. Aici, elevii francezi le-au prezentat elevilor români importanța acestui autor francez și legăturile sale cu ideea unității europene. Elevii români vor întocmi un jurnal al zilei.

La întoarcerea la școala gazdă, participanții la mobilitate au organizat o serie de activități de învățare interactive comparând diverse figuri istorice și culturale din Europa, și în special din Franța și România. Elevii și-au bazat activitățile de învățare din a doua parte a zilei pe informațiile obținute în urma vizitei la casa lui Victor Hugo și la casa Iuliei Hasdeu.

Participând la aceste activități, liceenii de la HasdEU au învățat despre istoria, cultura și civilizația europeană și și-au dezvoltat competențele de comunicare orală și scrisă în limba franceză. Elevii au înțeles importanța conservării patrimoniului național și și-au îmbunătățit abilitățile civice. Tinerii români au descoperit importanța participării active la viața politică, au învățat despre valorile și instituțiile Uniunii Europene și și-au îmbunătățit abilitățile de lucru în echipă. Elevii lugojeni și-au îmbunătăți capacitatea de a învăța să învețe, descoperind noi metode de învățare interactive.

Pe urmele istoriei

În dimineața zilei de miercuri, 1 aprilie 2026, elevii de la Hasdeu, aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Franța, împreună cu colegii lor din Franța, au participat la un tur ghidat al Castelului Chantilly și au învățat despre istoria Franței luând contact direct cu acest sit istoric. Întorși la școala gazdă, elevii au organizat o activitate de debriefing și au desfășurat mai multe activități de învățare având ca bază vizita la Castelul Chantilly. Elevii au creat materiale imagistice și scurte videoclipuri cu scenele filmate în timpul vizitei.

În cea de a doua parte a zilei, elevii români s-au alăturat elevilor francezi și au participat la cursuri la școala gazdă, urmăriind lecțiile (geografie, biologie, franceză) pe baza unor chestionare. Elevii români au observat diferențele dintre diferitele sisteme de învățământ din Franța și România și au comparat metodele de predare.

În urma activităților din această zi, liceenii lugojeni și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba franceză, au învățat despre istoria, cultura și civilizația Franței. Elevii români au înțeles importanța conservării patrimoniului national, îmbunătățindu-și abilitățile civice. Participând la ore în școala gazdă, elevii de la HasdEu au dobândit cunoștințe de specialitate despre metodele de predare-învățare din Franța și și-au îmbunătățit terminologia în limba franceză specifică.

Zi de joi fără ploi

În ce-a de a patra zi a mobilității la EPL de l’Oise (Lycée Agricole de l’Oise), elevii francezi și români au mers într-o excursie în orașul Amiens unde au vizitat Catedrala și muzeul Picardiei. La Catedrala din Amiens, elevii francezi au fost ghizi pentru elevii români și le-au oferit informații despre această clădire reprezentativă a Franței. Tot aici, participanții s-au întâlnit cu reprezentanții Europe Direct din Amiens și au desfășurat diverse activități despre valorile Uniunii Europene.

Mai târziu, tinerii liceeni au participat la activități în Cartierul Liber din Amiens. Elevii francezi au prezentat câteva informații elevilor români despre obiectivele văzute și, împreună, s-au implicat în activități culturale și legate de natură.

Întorși la școala gazdă, elevii au organizat o activitate de debriefing pornind de la ce au învățat în timpul vizitei la Amiens. Seara, tinerii din cele două școli s-au implicat în activități sportive și culturale (dansuri, cântece etc.).

Participând la activitățile de învățare din această zi, elevii lugojeni și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba franceză, au învățat despre istoria, cultura și civilizația Franței și au înțeles importanța conservării patrimoniului national, îmbunătățindu-și abilitățile civice.

Doux-amer

Vineri, 3 aprilie 2026, cei 12 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj aflați într-o mobilitate Erasmus+ la EPL de l’Oise, au participat la ore în școala gazdă (geografie, biologie, franceză) și au urmărit lecțiile pe baza unor chestionare. Liceenii români au urmărit diferențele dintre sistemele de învățământ din Franța și România, au comparat metodele de predare și au descoperit noi metode prin care pot învăța să învețe.

A urmat o activitate în care tinerii din cele două țări au relatat ce au învățat despre cultura și civilizația franceză, despre momente importante ale istoriei Franței și Europei și despre legăturile culturale dintre Franța și România. În grupuri mixte, elevii au realizat scurte prezentări în limba franceză pentru evidenția ce au descoperit și învățat.

În cea de a doua parte a zilei, participanții la activități, au lucrat împreună pentru a realiza produsele finale ale mobilității: postere, bannere și o construcție colectivă de frescă. La sfârșitul activităților, elevii români au primit certificate de participare.

Ziua s-a încheiat cu o vizită ghidată în orașul Clermont. Liceenii lugojeni au putut descoperit cele mai importante atracții culturale de aici: fortăreața, centrul orașului și expoziția de artă stradală.

Implicându-se în aceste activități, elevii au dobândit cunoștințe de specialitate despre metodele de predare-învățare din Franța și și-au dezvoltat vocabularul specific în limba franceză. Elevii și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba franceză și, prin participarea la activități de grup, abilitățile de lucru în echipă.

Cele mai recente stiri

  • Săptămâna Verde

    Săptămâna Verde

    Joi, în a patra zi a Săptămânii Verzi, elevii clasei a II-a, coordonați de doamna învățător Paraschiva Cânța, au construit Orașul Verde, iar elevii claselor a IX-a D și a X-a D, coordonați de doamnele profesoare Adriana Branga și Monica Suciu s-au implicat într-o activitate de ecologizare pe malul Timișului.

  • Pe urmele strămoșilor

    Pe urmele strămoșilor

    Joi, în 26 martie 2026, elevii clasei a VI-a de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu din Lugoj, au pășit pe urmele strămoșilor vizitând Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin. Aici elevii au descoperit, cu emoție și curiozitate, lumea dacilor și romanilor. Plimbarea cu vaporașul pe Dunăre a adus mici învățacei și mai…

  • Săptămâna Verde

    Săptămâna Verde

    Luni, 23 martie 2026, elevii clasei a IV-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonați de doamna învățător Camelia Lia Ciobanu, s-au implicat într-o activitate specifică săptămânii verzi. La o fermă din Ohaba-Forgaci, elevii au plantat cartofi, am semănat semințe în răsadnițe și au pictat ghivece, în care au plantat flori.Astfel de acțiuni…

  • Mențiune la OLAV

    Mențiune la OLAV

    Eleva Andreea Izgherian, din clasa a VII-a A de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pregătită de doamna profesoar Elvira Minodora Mâțu, a obținut mențiune la etapa județeană a Olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață” (OLAV), desfășurată sâmbătă, 21 martie 2026, Timișoara.

  • Premiu la biologie

    Premiu la biologie

    Sâmbătă, 21 martie 2026, la Timișoara, s-a desfășurat etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Biologie pentru Gimnaziu „George Emil Palade”. La această competiție, eleva Georgescu Andreea, din clasa a VII -a A, de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pregătită de doamna profesor Maria Lupulescu, a obținut o mențiune.

  • Premii la Olimpiada de Tehnologia Infrmației

    Premii la Olimpiada de Tehnologia Infrmației

    La faza județeană a Olimpiadei de Tehnologia Informației și Comunicațiilor, desfășurată în data de 22 martie 2026 la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara, doi elevi ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au obținut rezultate excelente. Astfel, eleva Mădălina Handăr, din clasa a XII-a C, a obținut locul II și s-a calificat la etapa…

  • Premii pentru HasdEU la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală

    Premii pentru HasdEU la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală

    În perioada 20-21 martie 2026, la Alba-Iulia, a avut loc Faza Zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală, competiție de profil la care elevii Liceului Teoretic “Iulia Hasdeu” au obținut numeroase premii foarte importante, care fac cinste, cu adevărat, atât instituției, cât și profesorilor coordonatori.La pian au fost obținut următoarele premii: elevul Radu Bercean, din…

  • Calcule încurcate și premii meritate

    Calcule încurcate și premii meritate

    Vineri, 20 martie 2026, s-a desfășurat a doua ediție a Concursului județean pentru elevi „DRAGANUS ECONOMICUS”, concurs organizat de Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște”, în parteneriat cu Universitatea Europeană „Drăgan” din Lugoj și cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. La această competiție, elevii din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din…

  • Rezultate şi distincţii

    Rezultate şi distincţii

    Vineri, 20 martie 2026, la Facultatea de Chimie Industrialǎ şi Ingineria Mediului, Departamentul de Chimie Aplicată și Ingineria Compușilor Anorganici și a Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara a avut loc sesiunea de comunicări ştiinţifice din cadrul Simpozionului Naţional AquaSensTim – ediția a VI-a, „Apa – Esența Vieții” . Ediția din acest an a reunit…

  • Gândind asemenea, vorbim diferit

    Gândind asemenea, vorbim diferit

    Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara a organizat ediția a XV-a a Simpozionului internațional „Gândind asemenea, vorbim diferit”, eveniment cuprins în Calendarul Proiectelor Județene de Educație Extrașcolară – I.Ș.J. Timiș. Una din secțiunile manifestările a fost cea de creație literară, un concurs pentru elevi.La această secțiune, eleva Mălina Petrinescu, din clasa a IX-a C,…

  • Premii la Concursul FEAA ECONOMICA RIPENSIS 2026

    Premii la Concursul FEAA ECONOMICA RIPENSIS 2026

    Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au obținut rezultate deosebite la Concursul Național FEAA ECONOMICA RIPENSIS, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara, sâmbătă, 14 martie 2026, în format online. Concursul a presupus rezolvarea unui set de itemi cu alegere multiplă din mai multe domenii de interes. La secțiunea Economie, elevii liceului s-au remarcat prin…

  • Primăvara se numără mobilitățile

    Primăvara se numără mobilitățile

    În perioada 9-13 martie 2026, 6 elevi și doi profesori de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) participă la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Prima zi a mobilității a început cu primirea oaspeților din Franța de către conducerea școlii gazdă și cu activități interactive de intercunoaștere. La ora 10, elevii…