Mobilitate în Franța

Luni, 12 mai 2025, 10 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au început o mobilitate Erasmus+ de cinci zile la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța). Dimineața, elevii din România au fost primiți de conducerea școlii gazdă și de elevii francezi implicați în proiect. Liceenii români și francezi s-au prezentat reciproc și s-au implicat în activități de team building. De asemenea, elevii din Lugoj au prezentat orașul și liceul în care învață.

După primele contacte, a urmat vizitarea școlii gazdă. Elevii francezi au avut rolul de ghizi, iar elevii români au urmărit aspectele specifice pe baza unui chestionar. Astfel, elevii români au descoperit informații despre sistemul de învățământ francez și elementele comune specifice adolescenților europeni.

Ziua a continuat cu participarea la ore în școala gazdă. La studii sociale, elevii au participat la o activitate în care au încercat să descopere clișeele pe care românii le au despre francezi și francezii despre români și cum să combată aceste stereotipuri.

Lecțiile au fost urmărite de elevii români pe baza unor fișe de lucru și s-au implicat în activități. Elevii români au descoperit diferențele dintre diferitele sisteme de învățământ din Franța și România și au comparat metodele de predare.

Participând la aceste lecții, liceenii lugojeni au dobândit cunoștințe de specialitate și și-au dezvoltat terminologia în limba engleză specifică domeniului.

La sfârșitul zilei, elevii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, și au descoperit informații despre cultura și civilizația franceză. Implicându-se în activitățile de grup, elevii români, și-au dezvoltat abilitățile de lucru în echipă.

Învățând despre Franța

În cea de a doua zi a mobilității celor 9 elevi de la HasdEU la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) aceștia, împreună cu colegii lor francezi au făcut o excursie la Paris. Aici ei s-au implicat la activități culturale și educative la Muzeul Orsay. Elevii români au completat jurnalul zilei, în care au descris cele mai importante monumente văzute și au înregistrat informații despre obiectele de artă văzute.

În a doua parte a zilei, participanții au făcut un tur de descoperire a patrimoniului parizian cu Bateaux Mouches. Elevii francezi au fost ghizi pentru elevii români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative clădiri și locuri văzute.

Participând la aceste activități, elevii de la HasdEu și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, au învăța despre istoria, cultura și civilizația franceză și au înțeles importanța conservării patrimoniului național, îmbunătățindu-și abilitățile civice.

Lecție despre Uniunea Europeană

Miercuri, 14 mai 2025, cei nouă elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Franța și-au început ziua cu un tur ghidat al unui castel medieval (castelul Conciergerie) și au învățat despre istoria Franței prin contact direct cu acest sit istoric.

În a doua parte a zilei, elevii români și francezi au participat la activități interactive la Centrul Europa Experience din Paris, un centru special creat pentru a oferi elevilor experiențe interactive și informații despre Uniunea Europeană. La întoarcerea la școala gazdă, elevii români au organizat o activitate de debriefing și desfășurând activități legate de vizita la Paris.

De-a lungul zilei, elevii români au completat jurnalul zilei, în care au descris cele mai importante monumente văzute și au înregistrat informațiile despre operele de artă văzute. Studenții francezi au fost ghizi pentru studenții români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative opere de artă, clădiri și locuri văzute.

Participând la aceste activități, elevii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, au învață despre istoria, cultura și civilizația franceză și și-au dezvoltă competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză. Vizitând locurile importante din istoria Franței, elevii au descoperit importanța conservării patrimoniului național și și-au îmbunătățit abilitățile civice.

Joi în Franța

În cea de a patra zi a mobilității Erasmus+ la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) la care participă 9 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj a adus noi oportunități de învățare pentru elevii români. Împreună cu elevii și profesorii din școala gazdă, care au avut rolul de ghizi, joi, 15 mai 2025, elevii români au învățat despre cultura și arta europeană, vizitând Muzeul Luvru, un monument cheie al istoriei franceze. Elevii români au completat jurnalul zilei, au descris cele mai importante obiecte de artă văzute și au înregistrat informații despre aceste obiecte. Elevii francezi sunt ghizi pentru elevii români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative obiecte de artă din Muzeul Luvru.

În a doua parte a zilei, după ce au vizitat Muzeul Grévin, participanții la mobilitate au avut posibilitatea să vadă Parisul din vârful Turnului Eiffel. . La întoarcerea la școala gazdă, elevii au organizat o activitate de debriefing și s-au implicat în mai multe activități bazate pe ceea ce au văzut în timpul vizitei zilei.
La sfârșitul zilei, într-o activitate practică, elevii au raporta despre ceea ce au învățat despre istoria Franței, despre cele mai importante momente ale istoriei Franței și Europei, despre cele mai importante figuri ale istoriei Franței și despre legăturile culturale dintre Franța și România. Elevii au făcut prezentări scurte în limba engleză pentru a prezenta ceea ce au învățat.
Participând la aceste activități, elevii au învățat despre istoria, cultura și civilizația Europei și Franței, și-au dezvoltă competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză și au înțeles importanța conservării moștenirii naționale și și-au îmbunătățit abilitățile civice. Elevii români au participat la activități de grup, dezvoltându-și abilitățile de lucru în echipă.

Encore un dernier jour
Vineri, 16 mai 2025, în ultima zi a mobilității Erasmus+ a celor 9 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) demersul de învățare au început cu activitatea: „Învățăm despre Uniunea Europeană” și cu implicarea la diverse lecții în școala gazdă.
În a doua parte a zilei au avut loc activități de feedback la școala gazdă. Tinerii europeni s-au implicat în exerciții originale prin care să prezinte cele învățate în această săptămână de mobilitate.
Elevii români și francezi au lucrat împreună pentru a realiza produsele finale ale mobilității: postere, bannere etc. și o construcție colectivă de frescă. La sfârșitul activităților, elevilor români le-au fost acordate certificate de participare. Seara elevii români și francezi au participat la o recepție alături de diverse autorități locale.
Participând la aceste activități, elevii lugojeni au învățat despre istoria și valorile Uniunii Europene, și-au dezvoltat competențele civice și competențele de a învăța să învețe. Elevii români au participat la activități de grup, dezvoltându-și abilitățile de lucru în echipă, dar și competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză.

Cele mai recente stiri

  •  Vizită la USAMVBT

     Vizită la USAMVBT

    Luni, 13 martie 2023, și marți, 14 martie 2023, două grupuri de elevi din clasle a XI-a A, a XI-a E, a XII-a A, a XII-a B și a XII-a E de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au vizitat Universitatea de Știinte Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din…

  • Elevii de la HasdEU calificați la naționale

    Elevii de la HasdEU calificați la naționale

    În urma desfășurării fazelor județene a Olimpiadelor școlare, din acest week-end, elevii de la HasdEu au obținut noi rezultate excepționale. Astfel, elevii Vlad Tioc, din clasa a V-a, pregătit de doamna profesor Doina Popîrlan, și  Mario Gherga, din clasa a IX-a A, pregătit de domnul profesor Păun Popovici, au obținut câte o mențiune la Olimpiada de…

  • Inaugurarea unui Cabinet de limba ucraineană la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj

    Inaugurarea unui Cabinet de limba ucraineană la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj

                 În data de 6 martie 2023 a avut loc inaugurarea cabinetului dedicat studiului limbii ucrainene la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”. Acest eveniment este unul foarte important pentru comunitatea ucraineana din județul Timiș, dar și pentru învățământul în limba ucraineana, în general.            La eveniment au participat președintele Uniunii Ucrainenilor din România și deputat în Parlamentul Romaniei,…

  • Rezultate excepționale la Olimpiada de limba română

    Rezultate excepționale la Olimpiada de limba română

    La faza județeană a Olimpiadei de limba și literatura română, etapa județeană, desfășurată în 4 martie 2023 la Timișoara, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au obținut, din nou, rezultate extraordinare. Astfel, la secțiunea liceu, Maya Alexandra Dragoș, din clasa a X-a B, pregătită de doamna profesor Anca Murariu, a obținut premiul al III-lea. La…

  • Premii petru graiul dulce   

    Premii petru graiul dulce   

    Vineri, 4 martie 2023, elevii Liceului Teoretic “Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonați  de domnul profesor Gelu Lugojan au participat la Festivalul de recicitare în grai bănățean “Dulce grai” organizat de Liceul Tehnologic “Traian Grozăvescu” din Nădrag în colaborare cu Centrul Cultural Carașul din comuna Grădinari, județul Caraș Severin. La acest concurs, la secțiunea liceu, eleva…

  • Săptămâna Altfel la HasdEU

    Săptămâna Altfel la HasdEU

    La Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj s-a desfășurat, în perioada 28 februarie – 3 martie 2023, în cadrul  „Săptămânii Altfel”, o serie de activități interesante prin care, atât cadrele didactice cât și elevii și-au etalat creativitatea, îmbinând teoria cu aplicațiile practice, într-un context favorabil dezvoltării socio-emoționale. În acest scop au fost realizate excursii de descoperire facilităților…

  • Erasmus+ in Tenerife

    Erasmus+ in Tenerife

    Săptămâna Altfel a început cu o zi deosebită În perioada 27 februarie – 3 martie 2023, 8 elevi de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj participă la o mobilitate în cadrul programului Erasmus+ la IES Sabino Berthelot din Ravelo, El Sauzal, Spania. Luni, 27 martie, în prima zi a mobilității, elevii de la HasdEU au…

  • Premii la Public Speaking

    Premii la Public Speaking

    Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au obținut premii la competiţia internaţională „Public Speaking”, faza judeţeană, desfăşurată vineri, 27.01.2023, la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara. La categoria de vârstă 12-15 ani, elevii de la HasdEU au obținut următoarele distincții: – eleva Ioana Cimponeriu (clasa a IX-a C) – Premiu I (100 puncte, profesor coordonator Cristiana…

  • Premii la geografie

    Premii la geografie

           Vineri 27.01.2023, elevii de la Liceul Teoretic “Iulia Hasdeu” au participat la Concursul Judeţean de Geografie “Itinerarii virtuale pe Terra” organizat de Societatea de Geografie din Romania – filiala Timiș.                                             …

  • Premiu pentu echipa de volei

    Premiu pentu echipa de volei

    În urma competiție desfășurate în 27 ianuarie 2023, echipa de volei a Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj a obținut locul II la etapa județeană a a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Lotul Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, coordonat de doamna profesor Georgeta Nicolae, a fost formată din Maria Bolohan, Alexia Crișan, Carla Sulyok, Maria Boechescu,…

  • O nouă experiență Erasmus+ la HasdEU

    O nouă experiență Erasmus+ la HasdEU

    Luni, 16 ianuarie 2023, la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au sosit oaspeți din Spania în cadrul programului Erasmus+. În prima zi a acestei mobilități, 21 elevi și 4 profesori de la IES Punta del Verde din Sevilla au participat, alături de colegii români, la diverse activități de învățare desfășurate în cadrul liceului lugojean. În prima…

  • Activități dedicate Zilei Naționale a Culturii

    Activități dedicate Zilei Naționale a Culturii

    Profesorii de Limba română ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au dedicat o serie de activități Zilei Naționale a Culturii, sărbătorită în fiecare an în 15 Ianuarie, zi care marchează ziua de nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Pentru o parte dintre aceste activități, doamnele profesoare Avram Simona, Mâțu Elvira și Cliciovan Andreea au ales ca…