Mobilitate în Franța

Luni, 12 mai 2025, 10 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au început o mobilitate Erasmus+ de cinci zile la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța). Dimineața, elevii din România au fost primiți de conducerea școlii gazdă și de elevii francezi implicați în proiect. Liceenii români și francezi s-au prezentat reciproc și s-au implicat în activități de team building. De asemenea, elevii din Lugoj au prezentat orașul și liceul în care învață.

După primele contacte, a urmat vizitarea școlii gazdă. Elevii francezi au avut rolul de ghizi, iar elevii români au urmărit aspectele specifice pe baza unui chestionar. Astfel, elevii români au descoperit informații despre sistemul de învățământ francez și elementele comune specifice adolescenților europeni.

Ziua a continuat cu participarea la ore în școala gazdă. La studii sociale, elevii au participat la o activitate în care au încercat să descopere clișeele pe care românii le au despre francezi și francezii despre români și cum să combată aceste stereotipuri.

Lecțiile au fost urmărite de elevii români pe baza unor fișe de lucru și s-au implicat în activități. Elevii români au descoperit diferențele dintre diferitele sisteme de învățământ din Franța și România și au comparat metodele de predare.

Participând la aceste lecții, liceenii lugojeni au dobândit cunoștințe de specialitate și și-au dezvoltat terminologia în limba engleză specifică domeniului.

La sfârșitul zilei, elevii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, și au descoperit informații despre cultura și civilizația franceză. Implicându-se în activitățile de grup, elevii români, și-au dezvoltat abilitățile de lucru în echipă.

Învățând despre Franța

În cea de a doua zi a mobilității celor 9 elevi de la HasdEU la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) aceștia, împreună cu colegii lor francezi au făcut o excursie la Paris. Aici ei s-au implicat la activități culturale și educative la Muzeul Orsay. Elevii români au completat jurnalul zilei, în care au descris cele mai importante monumente văzute și au înregistrat informații despre obiectele de artă văzute.

În a doua parte a zilei, participanții au făcut un tur de descoperire a patrimoniului parizian cu Bateaux Mouches. Elevii francezi au fost ghizi pentru elevii români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative clădiri și locuri văzute.

Participând la aceste activități, elevii de la HasdEu și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, au învăța despre istoria, cultura și civilizația franceză și au înțeles importanța conservării patrimoniului național, îmbunătățindu-și abilitățile civice.

Lecție despre Uniunea Europeană

Miercuri, 14 mai 2025, cei nouă elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj aflați într-o mobilitate Erasmus+ în Franța și-au început ziua cu un tur ghidat al unui castel medieval (castelul Conciergerie) și au învățat despre istoria Franței prin contact direct cu acest sit istoric.

În a doua parte a zilei, elevii români și francezi au participat la activități interactive la Centrul Europa Experience din Paris, un centru special creat pentru a oferi elevilor experiențe interactive și informații despre Uniunea Europeană. La întoarcerea la școala gazdă, elevii români au organizat o activitate de debriefing și desfășurând activități legate de vizita la Paris.

De-a lungul zilei, elevii români au completat jurnalul zilei, în care au descris cele mai importante monumente văzute și au înregistrat informațiile despre operele de artă văzute. Studenții francezi au fost ghizi pentru studenții români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative opere de artă, clădiri și locuri văzute.

Participând la aceste activități, elevii români și-au dezvoltat abilitățile de comunicare în limba engleză, au învață despre istoria, cultura și civilizația franceză și și-au dezvoltă competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză. Vizitând locurile importante din istoria Franței, elevii au descoperit importanța conservării patrimoniului național și și-au îmbunătățit abilitățile civice.

Joi în Franța

În cea de a patra zi a mobilității Erasmus+ la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) la care participă 9 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj a adus noi oportunități de învățare pentru elevii români. Împreună cu elevii și profesorii din școala gazdă, care au avut rolul de ghizi, joi, 15 mai 2025, elevii români au învățat despre cultura și arta europeană, vizitând Muzeul Luvru, un monument cheie al istoriei franceze. Elevii români au completat jurnalul zilei, au descris cele mai importante obiecte de artă văzute și au înregistrat informații despre aceste obiecte. Elevii francezi sunt ghizi pentru elevii români și le-au oferit informații despre cele mai reprezentative obiecte de artă din Muzeul Luvru.

În a doua parte a zilei, după ce au vizitat Muzeul Grévin, participanții la mobilitate au avut posibilitatea să vadă Parisul din vârful Turnului Eiffel. . La întoarcerea la școala gazdă, elevii au organizat o activitate de debriefing și s-au implicat în mai multe activități bazate pe ceea ce au văzut în timpul vizitei zilei.
La sfârșitul zilei, într-o activitate practică, elevii au raporta despre ceea ce au învățat despre istoria Franței, despre cele mai importante momente ale istoriei Franței și Europei, despre cele mai importante figuri ale istoriei Franței și despre legăturile culturale dintre Franța și România. Elevii au făcut prezentări scurte în limba engleză pentru a prezenta ceea ce au învățat.
Participând la aceste activități, elevii au învățat despre istoria, cultura și civilizația Europei și Franței, și-au dezvoltă competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză și au înțeles importanța conservării moștenirii naționale și și-au îmbunătățit abilitățile civice. Elevii români au participat la activități de grup, dezvoltându-și abilitățile de lucru în echipă.

Encore un dernier jour
Vineri, 16 mai 2025, în ultima zi a mobilității Erasmus+ a celor 9 elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj la Lycee Marcel Pagnol din Athis-Mons (Franța) demersul de învățare au început cu activitatea: „Învățăm despre Uniunea Europeană” și cu implicarea la diverse lecții în școala gazdă.
În a doua parte a zilei au avut loc activități de feedback la școala gazdă. Tinerii europeni s-au implicat în exerciții originale prin care să prezinte cele învățate în această săptămână de mobilitate.
Elevii români și francezi au lucrat împreună pentru a realiza produsele finale ale mobilității: postere, bannere etc. și o construcție colectivă de frescă. La sfârșitul activităților, elevilor români le-au fost acordate certificate de participare. Seara elevii români și francezi au participat la o recepție alături de diverse autorități locale.
Participând la aceste activități, elevii lugojeni au învățat despre istoria și valorile Uniunii Europene, și-au dezvoltat competențele civice și competențele de a învăța să învețe. Elevii români au participat la activități de grup, dezvoltându-și abilitățile de lucru în echipă, dar și competențele de comunicare orală și scrisă în limba engleză.

Cele mai recente stiri

  • Lecția despre romane grafice

    Lecția despre romane grafice

    Elevii de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj sunt implicați în proiectul Facts not Fiction, proiect la care participă școli din mai multe țări din Europa. Activitățile sunt coordonate de EuroClio – European Association of History Educators și de Institutul Intercultural din Timișoara și care se desfășoară în perioada septembrie 2024 – decembrie 2025,.…

  • Mențiune la Olimpiada de matematică

    Mențiune la Olimpiada de matematică

    În acest week-end s-a desfășurat la Timișoara Olimpiada de Matematică – faza județeană. Așa cum ne-a obișnuit, elevul Vlad Tioc, din clasa a VII-a, pregătit de doamna profesor Doina Popîrlan, a obținut un rezultat remarcabil competiția menționată, respectiv o mențiune.

  • Erasmus+ Lugoj – Athis-Mons

    Erasmus+ Lugoj – Athis-Mons

    În perioada 3-8 martie 2025, 6 elevi și doi profesori de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) participă la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Prima zi a mobilității a început cu primirea oaspeților din Franța de către conducerea școlii gazdă și cu activități interactive de intercunoaștere. La ora 10, elevii…

  • Jewish Traces in Western Romania

    Jewish Traces in Western Romania

    Pentru a înțelege importanța comunității evreiești din vestul României, un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat în proiectul Jewish Traces in Western Romania / Urme evreiești în vestul României. Proiectul se desfășoară în cadrul liceului lugojean în perioada decembrie 2024 și mai 2025 și este cofinanțat de TOLI…

  • Acțiune ecologică la HasdEU

    Acțiune ecologică la HasdEU

    Vineri, 7 martie 2025, elevii voluntari de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu, implicați în proiectul „Together for the Right Future”, și partenerii lor din Franța aflați la Lugoj într-o mobilitate Erasmus+, s-au implicat într-o activitate de ecologizare a malul râului Timiș. Înarmați cu saci și mănuși, elevii de la strâns deșeurile aruncate la întâmplare pe…

  • Premiul I la chimie

    Premiul I la chimie

    Duminică, 2 martie 2025 a avut loc etapa judeţeană a Concursului Naţional de Chimie “Lazăr Edeleanu”, competiţie desfăşurată la Şcoala Gimnazială nr. 30 din Timişoara. La acest concurs, Octavian Andrei Lupulescu, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic “Iulia Haşdeu” Lugoj, pregătit de doamna profesor Ana Claudia Bârlea, a obţinut Premiul I şi s-a…

  • Mărțișorul literar

    Mărțișorul literar

    Obiceiul de mărțișor a fost inclus în Lista elementelor patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO în anul 2017.Obiect confecționat din diverse materiale, cu nelipsitul șnur bicolor, mărțișorul nu este doar un obiect.Este un simbol. El poate transmite nenumărate gânduri. Poate însemna “Te iubesc!”, “Te respect!”, “Te apreciez!”, “Îți mulțumesc!”, “Îți sunt recunoscător!” și nu…

  • O zi hasdEUropeană

    O zi hasdEUropeană

    Vineri, 7 martie 2025, în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere EUropa”, proiect de tip Jean Monnet Actions in other fields of Education and Training: Learning EU Initiatives din cadrul programului Erasmus, elevii din clasele a X-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat la mai multe activități de învățare la Timișoara.…

  • Activități în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere Europa”

    Activități în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere Europa”

    În cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere EUropa”, proiect de tip Jean Monnet Actions in other fields of Education and Training: Learning EU Initiatives din cadrul programului Erasmus, elevii din clasele a X-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat în activități de învățare în perioada Săptămânii „Școala Altfel” sub coordonarea doamnelor…

  • Together for the Right Future

    Together for the Right Future

    Proiectul „Together for the Right Future”, implementat în anul școlar 2024/2025 în cadrul Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, își propune să dezvolte abilitățile civice și ecologice ale elevilor de la HasdEU în contextul schimbărilor climatice severe. În etapa a III-a a proiectului, în perioada Săptămânii Altfel, echipa de elevi voluntari implicați în desfășurarea activităților…

  • Activitățile clasei a IX-a C în „Școala Altfel”

    Activitățile clasei a IX-a C în „Școala Altfel”

    Elevii clasei a IX-a C, coordonați de doamna profesor Elvira Minodora Mâțu, s-au implicat într-o largă paletă de activități în timpul săptămânii „Școala Altfel”. Luni, în 3 februarie 2025, elevii din clasa a IX-a C au descoperit comorile Lugojului, observând, la pas, clădirile și monumentele din patrimoniul arhitectural și cultural al orașului de pe malurile…

  • Vizită la stomatolog

    Vizită la stomatolog

    În cadrul Săptămânii Altfel, elevii clasei a X-a B de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, însoțiți de doamna dirigintă Ionela Pârvoni, au vizitat la cabinetul stomatologic al domnului doctor Armin Adam. Domnul doctor, care este și absolvent de Hasdeu, le-a vorbit elevilor despre importanța igienei orale, alimentele care sunt dăunătoare dinților și despre…