Elevii claselor a VI-a, a VII-a și a VIII-a B de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, coordonați de doamna profesor Ionela Pârvoni, au participat și în acest an la cel mai mare eveniment de educație din istorie, HOUR OF CODE. În cadrul acestui proiect, în perioada 5-12 decembrie 2022, elevii au fost încurajați să folosească tehnologia și să învățe să creeze mici programe informatice. Hour of Code prezintă o introducere în alfabetizarea digitală, elevii participanți având posibilitatea să descopere cum să folosească tehnologia pentru a se dezvolta.