Erasmus+ Lugoj – Athis-Mons

În perioada 3-8 martie 2025, 6 elevi și doi profesori de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) participă la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Prima zi a mobilității a început cu primirea oaspeților din Franța de către conducerea școlii gazdă și cu activități interactive de intercunoaștere. La ora 10, elevii implicați în aceste activități, au fost primiți, la Primăria Municipiului Lugoj, de doamna viceprimar Oana Tyukodi.

Activitățile au continuat cu o lecție de limba română, în timpul căreia oaspeții din Franța au învățat câteva cuvinte în limba română cu doamna profesor Elvira Mâțu, și cu o lecție de limba engleză predată de domnul profesor Dan Bortoc.

Prima parte a zilei s-a încheiat cu un atelier în care elevii francezi au învățat despre tradițiile românești și, împreună cu elevii români, au creat mărțișoare.

În după amiaza zilei de luni, 3 martie 2025, participanții la mobilitate au învățat despre Holocaustul din România folosind materialul pedagogic „În întuneric”, în cadrul proiectului Facts, not fiction.

Ziua s-a încheiat cu o vânătoare a reperelor arhitecturale din orașul Lugoj. Elevii români și francezi au căutat cele mai importante clădiri din Lugoj, pornind de la desenele create în cadrul proiectului Facts, not fiction.

Excursie la Sibiu

Marți, 4 aprilie 2025, elevii de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, alături de colegii lor români, au participat la o excursie pe traseul Hunedoara, Orăștie, Sibiu.

În timpul excursiei, elevii au descoperit istoria Transilvaniei și României, vizitând castelul Huniazilor, cetatea de la Orăștie, Muzeul Brukental, precum și alte obiective istorice din Sibiu.

O pereche de cetăți


Miercuri, elevii de HasdEU și elevii francezi de la Lycee Marcel Pagnol, aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Lugoj, și-au continuat excursul prin istoria României, vizitând cetatea Deva și cetatea Alba Carolina.

La Alba Iulia, elevii s-au implicat în diverse activități de învățare pe baza unor unor fișe de lucru. Elevii francezi și români au descoperit catedral ortodoxă și catolică, s-au plimbat pe traseul celor trei cetăți și au descoperit trecutul roman al orașului vizitând Muzeul Principia.

Primăvara / Timișoara
Joi, 6 martie 2025, elevii francezi de la Lycee Marcel Pagnol, aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu din Lugoj au vizitat mai multe obiective reprezentative pentru orașul Timișoara.

Pentru a înțelege tradițiile românești, elevii din cele două țări au participat la o activitate educativă la Muzeul Satului Bănățean. Oaspeții din Franța au descoperit multi confesionalitatea Banatului vizitând Sinagoga din Cetate, Domul Catolic și Catedrala Ortodoxă. Prin diverse activități educative desfășurate în centrul orașului și printr-o vizită la Memorialul revoluției, elevii și-au dezvoltat competențele civice, învățând despre importanța respectării valorilor democratice.

De la teorie la practică

Elevii de la Liceul Teoretic Iulia Hasdeu și elevii de la Lycee Marcel Pagnol și-au continuat și vineri activitățile de învățare din cadrul mobilității Erasmus+ care se desfășoară în cadrul liceului lugojean în perioada 3-7 martie 2025.
Oaspeții francezi și colegii lor români au participat la ore de informatică, limba franceză, geografie și istorie. În cadrul acestor ore, elevii au învățat despre istoria, instituțiile și simbolurile Uniunii Europene și și-au testat cunoștințele în domeniu participând la un Kahoot! pe teme europene.
În a doua parte a zilei, elevii români și francezi s-au implicat într-o activitate de colectare a deșeurilor pe malurile râului Timiș pentru da un exemplu despre importanța implicării civice.

Ultima zi
Sâmbătă, 8 martie 2025, în ultima zi a mobilității elevilor francezi de la Lycee Marcel Pagnol (Athis-Mons, France) la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”, chiar înainte de plecarea la aeroport, partenerii din cele două țări europene s-au implicat în activități de feed-back, realizând postere și afișe menite să ilustreze experiența în care au fost implicați.
Activitățile s-au s-a încheiat cu acordarea diplomelor de participare.

Cele mai recente stiri

  • O nouă etapă a proiectului „Facts, not fiction”

    O nouă etapă a proiectului „Facts, not fiction”

    Joi, 13 noiembrie 2025, la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj a avut loc o activitate de formare a elevilor în cadrul proiectului internațional „Facts, not fictions”. În cadrul acestui eveniment, a fost prezentat produsul final realizat de elevii liceului lugojean în cadrul proiectului menționat, romanul grafic „Prin întuneric”. Liceenii implicați în crearea romanului grafic…

  • Activitate educativă inedită

    Activitate educativă inedită

    „Agir pour demain” este titlul unui proiect educațional implementat la clasa a XII-a D, profil bilingv franceză. Elevii, organizați pe grupe, au lucrat colaborativ pentru a explora modul în care implicarea activă poate contribui la dezvoltarea lor personală și la schimbarea comunității. Fiecare grup și-a ales o cauză pe care să o apere: de la…

  • Activitate în cadrul proiectului „Alege Muzica”

    Activitate în cadrul proiectului „Alege Muzica”

    În cadrul parteneriatului județean „Alege Muzica”, organizat de Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj în colaborare cu 10 scoli din Lugoj, Belinț, Boldur, Coșteiu, Știuca și Timișoara și coordonat de doamna profesor Claudia Crețiu, elevii Școlii Gimnaziala nr. 4 din Lugoj, însoțiți de doamna profesor Maria Antoni, au avut posibilitatea să participe la un program…

  • Gold Prize pentru HasdEu

    Gold Prize pentru HasdEu

    Ne bucurăm să anunțăm că elevul Iosif-Daniel Godja, îndrumat de doamna profesoară Raluca Miclăuș, a obținut Premiul I / Premiul de Aur (Gold Prize) la Concursul Internațional de Muzică „Pleiades” – ediția I, desfășurat în Japonia în luna octombrie 2025. Competiția internațională, desfășurată la Fukuoka în format hibrid, a reunit peste 150 de tineri muzicieni…

  • Pe podium la MusicON

    Pe podium la MusicON

    În 7 noiembrie 2025, la Teatrul Municipal „Traian Grozavescu” a avut loc Concursul Regional de Muzică „MusicON” – ediția a IV-a, proiect cultural organizat de Clubul Copiilor Lugoj și Asociația Smart Kreativ, cu sprijinul financiar al Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Participând la această competiție, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au obținut mai…

  • Premiu I pentru ficțiune

    Premiu I pentru ficțiune

    În urma participării la Concursul județean de creație literară „Arhitectura veche din orașul meu”, organizat în cadrul Palatului Copiilor din Timișoara, elevul Isaac Florea, din clasa a VI-a B, de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, coordonat de către domnul profesor Călin Popeț a obținut Premiul I la secțiunea Ficțiune literară.

  • HasdEU în (tip) TOP

    HasdEU în (tip) TOP

    În 25 și 26 octombrie 2025 s-a desfășurat la Timișoara concursul de dans TIP TOP – ediția a VIII-a. La această competiție, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj a fost repezentat de elevele Raisa Balaci, Sarah Iacob și Iustina Gafița, de la A Step Dance Academy, care au obținut locul I la categoria Jmini (7-10…

  • Campioni la Karate

    Campioni la Karate

    Între 22 și 26 octombrie 2025, la Riga, în Letonia, s-a desfășurat Campionatul European WUKF – European Karate Championships. La această competiție, s-au remarcat și doi elevi ai Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, Fabian Andrei Szkoropan, din clasa a VIII-a A, și Ștefan Ardelean, din clasa a VI-a A, care au obținut câte un…

  • Elevii de la HasEU la un eveniment de excepție

    Elevii de la HasEU la un eveniment de excepție

    Corul ARMONII, al elevilor Liceului Teoretic “Iulia Hasdeu” din Lugoj, dirijat de doamna profesor Claudia Crețiu, a participat în 25 octombrie 2025, la ceremonia organizată la Hotelul Dacia, unde a fost dezvelită placa memorială George Enescu-Pablo Casals. La acest eveniment de excepție, colorat sonor de tinerii artiști lugojeni, au participat domnul primarul Călin Dobra și…

  • Erasmus+ München

    Erasmus+ München

    Același cer, altă țară În perioada 13-17 octombrie 2025, patru elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj participă la o mobilitate Erasmus+ la Rupprecht-Gymnasium din München (Germania). Alături de elevii români, la această activitate au participat elevi de la I.E.S. Castellet din Sant Vicenç de Castellet (Spania), Lycée Saint-Exupéry din Terrasson-Lavilledieu (Franța) și…

  • Consiliului Școlar al Elevilor

    Consiliului Școlar al Elevilor

    Candidații la conducerea Consiliului Școlar al Elevilor de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”

  • Premii la faza interjudețeană a concursului Ecologica

    Premii la faza interjudețeană a concursului Ecologica

    În perioada 11-12 octombrie 2025, la Făget a avut loc faza interjudețeană a concursului Ecologica, unde elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au obținut distincții importante. Astfel, Premiul I a fost obținut de echipa formată din elevii Leon Mâțu, Maria Nistor, Adelina Socaci și Radu Fenchea, din clasa a VIII-a A, coordonată de doamna…