Erasmus+, Lugoj – Airion

Encore une fois, entre amis

Între 13 și 18 mai 2024, 16 elevi și trei profesori de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța) participă la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj. Activitățile de învățare din cadrul acestei mobilități au un puternic caracter practic și sunt menite să contribuie la dezvoltarea competențelor de comunicare în limba engleză și franceză a participanților.

În prima zi a acestei mobilități a început cu câteva jocuri de inter cunoaștere și a continuat cu o lecție în care elevii au învățat câteva cuvinte în limba română. La ora 11, elevii de la HasdEU și colegii lor din Franța au fost oaspeții domnului primar Bogdan Blidariu. După vizita la primărie elevii francezi și români au asistat la o lecție despre istoria Uniunii Europene și au construit o instalație care să celebreze Ziua Europei – 9 mai. Toți elevii implicați în această activitate, au primit tricouri cu sigla Uniunii Europene. Pentru a celebra diversitatea, elevii francezi au fost invitați să descopere și să învețe, cu ajutorul elevilor de la secția bilingv ucraineană, câteva dansuri tradiționale (ucrainene și românești).

În după amiaza acestei prime zile, după ce anterior au vizitat lăcașele de cult creștine, elevii francezi și români au vizitat Sinagoga din Lugoj. Aici, președintele Comunității Evreiești din Lugoj a vorbit participanților despre istoria comunității evreiești din Banat, despre importanța respectării minorităților și păstrării patrimoniului național.

Ziua s-a încheiat cu o lecție despre fauna și flora din zona Lugojului, elevii români și francezi având posibilitatea să participe la o mică drumeție în pădurea din apropierea Tapiei în compania unor ghizi specializați.

no images were found

Între munți și ape

Marți, în 14 mai 2024, elevii de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța) aflați la o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat la diverse activități de învățare practice alături de colegii lor din România. În această zi, elevii francezi și români au fost într-o excursie având ca destinație Orșova, unde au vizitat, cu vaporul, Cazanele, Clisura Dunării și rezervația Porțile de Fier și au învățat despre istoria zonei. După croaziera pe Dunăre, levii implicați în activități au vizitat Muzeul Hidrocentralei Porților de Fier. După amiaza, participanții au urcat pe Ciucarul Mare. În această zonă montană, elevii români au fost ghizi pentru colegii lor din Franța, descoperind împreună fauna și flora specifică.

no images were found

Istorie, de la un capăt la celălalt

Elevii de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța) aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj și-au continuat și miercuri, 15 mai 2024, activitățile de învățare alături de colegii lor din România.

În această zi, elevii din cele două țări au vizitat trei locuri speciale pentru istoria Transilvaniei: Cetatea Deva, Castelul Huniazilor și Alba Iulia. La Alba Iulia, participanții au descoperit Catedrala Cetatea Iulia Carolina, Reîntregirii Neamului, Catedrala Catolică și Principia – Muzeul Civilizației Romane. În echipe mixte, elevii români și francezi avut de îndeplinit diverse sarcini de învățare și au descoperit istoria locurilor vizitate.

no images were found

Joi fără ploi

Joi, 16 mai 2024, cei 16 elevii de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța), aflați într-o mobilitate Erasmus+ la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat la activități practice de învățare la Timișoara. În capitala Banatului, elevii francezi și români au vizitat Muzeul Satului, Catedrala Mitropolitană, Domul Catolic și Sinagoga din Cetate și Memorialul revoluției. Pe parcursul vizitei, participanții au lucrat în echipe mixte și au avut sarcini de învățare proiectate cu scopul de a descoperii evenimentele din timpul revoluției din 1989 din Timișoara.

no images were found

Le dernier jour

Vineri, 17 mai 2024, a fost ultima zi a mobilității Erasmus+ elevilor de la EPL de l’Oise (Airion, Oise, Franța) la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj. În prima parte a zilei, elevii francezi și colegii lor români au participat la ore de sport, franceză, biologie, engleză și geografie și s-au implicat în activități interactive de învățare, descoperind, în grupuri mixte, asemănările dintre Franța și România, precum și relațiile istorice și culturale dintre cele două țări latine. Ziua s-a sfârșit cu activități de feed-back și cu înmânarea diplomelor către participanți.

Cele mai recente stiri

  • O zi hasdEUropeană

    O zi hasdEUropeană

    Vineri, 7 martie 2025, în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere EUropa”, proiect de tip Jean Monnet Actions in other fields of Education and Training: Learning EU Initiatives din cadrul programului Erasmus, elevii din clasele a X-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat la mai multe activități de învățare la Timișoara.…

  • Activități în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere Europa”

    Activități în cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere Europa”

    În cadrul proiectului „HasdEU alege să descopere EUropa”, proiect de tip Jean Monnet Actions in other fields of Education and Training: Learning EU Initiatives din cadrul programului Erasmus, elevii din clasele a X-a de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj s-au implicat în activități de învățare în perioada Săptămânii „Școala Altfel” sub coordonarea doamnelor…

  • Together for the Right Future

    Together for the Right Future

    Proiectul „Together for the Right Future”, implementat în anul școlar 2024/2025 în cadrul Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, își propune să dezvolte abilitățile civice și ecologice ale elevilor de la HasdEU în contextul schimbărilor climatice severe. În etapa a III-a a proiectului, în perioada Săptămânii Altfel, echipa de elevi voluntari implicați în desfășurarea activităților…

  • Activitățile clasei a IX-a C în „Școala Altfel”

    Activitățile clasei a IX-a C în „Școala Altfel”

    Elevii clasei a IX-a C, coordonați de doamna profesor Elvira Minodora Mâțu, s-au implicat într-o largă paletă de activități în timpul săptămânii „Școala Altfel”. Luni, în 3 februarie 2025, elevii din clasa a IX-a C au descoperit comorile Lugojului, observând, la pas, clădirile și monumentele din patrimoniul arhitectural și cultural al orașului de pe malurile…

  • Vizită la stomatolog

    Vizită la stomatolog

    În cadrul Săptămânii Altfel, elevii clasei a X-a B de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, însoțiți de doamna dirigintă Ionela Pârvoni, au vizitat la cabinetul stomatologic al domnului doctor Armin Adam. Domnul doctor, care este și absolvent de Hasdeu, le-a vorbit elevilor despre importanța igienei orale, alimentele care sunt dăunătoare dinților și despre…

  • Premii pentru geografii juniori

    Premii pentru geografii juniori

    În 31 ianuarie 2025, elevii de gimnaziu de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, pasionați de geografie, au reușit să obțină numeroase premii și mențiuni la Concursul Județean „Itinerarii virtuale pe Terra”. Astfel, elevul Ștefan Cătălin Enoaică, din clasa a V-a, a obținut Premiul SGR, elevul Patrick Ionuț Jurji din clasa a VI-a, a…

  • Facts not fiction

    Facts not fiction

    Elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj implicați în proiectului internațional Facts not Fiction – Young Historians Show How to Learn From the Past, proiect implementat de EuroClio-European Association of History Educators și de Institutul Intercultural din Timișoara, au participat la o activitate de învățare pe tema Holocaustului la București, în 23 ianuarie 2025. În cadrul acestei…

  • Elevii de la HasdEU în vizită la Parlamentul României

    Elevii de la HasdEU în vizită la Parlamentul României

    În 23 ianuarie 2025, un grup de elevi de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au participat la o excursie în capitala țării, București. Aici, pe lângă alte obiective istorice și culturale, elevii de la HasdEU au avut posibilitatea să viziteze Parlamentul României, integrându-se într-un program destinat elevilor. Ca parte a programului, elevii au…

  • Ziua Culturii Naționale 2025 la HasdEU

    Ziua Culturii Naționale 2025 la HasdEU

    Elevii și cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj au celebrat, în 15 ianuarie 2025, Ziua Culturii Naționale printr-o serie de activități care au avut ca obiectiv principal conștientizarea valorilor naționale. Doamnele profesoare de Limba și literatura română Andreea Cliciovan și Elvira Mâțu au implicat elevii în activități dedicate, mai ales, poetului național…

  • Premii la Junior DAH 2024

    Premii la Junior DAH 2024

    În 19 decembrie 2024 a avut loc Gala de Premiere Junior DAH 2024, eveniment ce a marcat sfârșitul celei de-a VII-a ediție a acestui proiect. La această Gală, au fost premiate și echipele din care au făcut parte elevii de la HasdEU. Astfel, elevii Alexandru Basica (din clasa a X-a C) și Melissa Suciu (din…

  • Premierea elevilor olimpici

    Premierea elevilor olimpici

    Luni, 16 decembrie 2024, Primăria Municipiului Lugoj a premiat elevii lugojeni care au obținut premii la Olimpiadele școlare în anul școlar 2023 / 2024 cu diplome și sume de bani. Așa cum ne-au obișnuit, elevii Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj au fost printre tinerii cei mai premianți. Felicitări

  • Premii la geografie

    Premii la geografie

    La concursul județean de geografie „La pas prin localitățile județului Timiș”, desfășurat în 12 decembrie 2024 la Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” din Timișoara, echipa Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj, formată din elevii Teodora Timeea Polk, Anita Giulia Micșa și Ieremia Emilian Popa, din clasa a XI-a, a obținut mențiune. De pregătirea elevilor s-a…