CNIH

650854h1 744705h2 943859h5
Romanian English French German Hungarian Irish Italian Ukrainian

Dan Bortoc

Sâmbătă, 27 Februarie 2021 20:17

Ordin activitati remediale

Conducerea Liceului Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj are bucuria de a vă anuță că face înscrieri la clasa a V-a (în limita locurilor disponibile). Școala noastră oferă elevilor din clasele de gimnaziu un învățământ de calitate, într-o atmosferă de siguranță. Informații suplimentare se pot obține la Secretariatul liceului (telefon: 0256351714, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).
Vă așteptăm cu drag!

Sâmbătă, 20 Februarie 2021 13:10

Ziua dezrobirii romilor

Ziua de 20 februarie 1856 reprezintă data eliberării din sclavie a romilor în baza actului normativ promulgat de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor
din Principatul Românesc”. Pentru a marca acest moment istoric a fost elaborată Legea 28/2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România. În data de 20 februarie 2021 se
comemorează 165 de ani de la dezrobirea romilor, Ziua dezrobirii romilor reprezentând un eveniment foarte important pentru comunitatea romă.
Pentru a marca acest moment, elevii Liceului Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj au realizat o serie de activități pe baza materialelor puse la dispoziție de Fundația Agenția de Dezvoltare
Comunitară „Împreună” și Asociația HoltIS pe platforma QIE - Quality Inclusive Education.
Activitățile s-au desfășurat online. În cadrul activităților elevii au vizionat filmul Lunga robie a omului și au discutat pe baza fișelor puse la dispoziție pe platforma QIE. În 15.02.2021 la
activitate au participat clasele a VI-a și a VII-a și în 17.02.2021 la acctivitate au participat clasele a X-a A și a IX-a D.

Miercuri, 20 Ianuarie 2021 20:28

Colaborare româno-americană la Hasdeu

Luni, 20.01.2021 s-a desfășurat prima activitate a proiectului Meet me halfway (meet me in Vienna), proiect în cadrul căruia elevii de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj colaborează cu elevii de la Vestal Senior High School, Vestal, New York, USA. Coordonați de profesorii Karen Doolittle și Horațiu Suciu, elevii de la cele două licee s-au întâlnit online pentru a se cunoaște, pentru a discuta despre modul în care au fost afectați de pandemie și pentru a stabili următoarele etape ale acestei activități comune. Proiectul Meet me halfway (meet me in Vienna) a apărut din dorința institutului Centropa din Viena de a promova istoria și poveștile evreilor vienezi din perioada Holocaustului. Următoarea activitate din cadrul proiectului v-a avea loc în 27 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului.

Miercuri, 30 Decembrie 2020 17:44

Pustiu

În prima săptămână din decembrie 2020, elevii din clasele a X-a A și a VII-a au participat online la proiectul „Să vorbim despre bani si bănci”, inițiat de Banca Națională a României în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale Proiectul are ca obiectiv promovarea educaţiei financiare la nivelul învăţământului primar, gimnazial și liceal, prin formarea unui „vocabular” minimal şi înţelegerea unor noţiuni de bază legate de sectorul financiar – bancar. Prin familiarizarea elevilor cu noţiuni economice şi financiar - bancare de bază, se urmăreşte şi formarea unor abilităţi şi deprinderi
legate de economisire, credit, bugetul familiei/bugetul personal, investiţii etc.

Pentru a celebra 1 Decembrie - Ziua Națională a României, elevii clasei a VI-a A au realizat câteva desene specifice și au organizat o expoziție online.

 

Joi, 26 Noiembrie 2020 20:24

Premiu I la concursul English made fun

La faza județeană a concursului de limba engleză „English made fun”, organizat la Școala Gimnazială nr. 30 Timișoara, în luna noiembrie 2020, elevul Mario Gherga, din clasa a VII-a, de la Liceul
Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, pregătit de doamna profesor Cristiana Ionescu, a obținut 98 de puncte și premiul I.

Marți, 24 Noiembrie 2020 18:47

Istoria Banatului - Istoria României

Pentru a celebra apropierea Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, elevii și profesorii de mai multor școli din Lugoj au implementat în luna noiembrie 2020 proiectul „Istoria Banatului - Istoria României”. „Istoria Banatului - Istoria României” este un proiect /concurs organizat pentru ca elevii din județul Timiș să descopere istoria regiunii în care trăiesc în contextul istoriei României. Concursul s-a organizat online, cu instrumente moderne, astfel încât elevii să fie atrași de noutatea lui.
În perioada septembrie-noiembrie 2020, profesorii coordonatori ai concursului au realizat o bibliografie referitoare la Istoria Banatului și la importanța acesteia pentru istoria României. Această bibliografie a fost pusă la dispoziția elevilor și profesorilor care s-au înscris în concurs. În concurs s-au înscris 27 de elevi de la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” Lugoj, Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, Școala Gimnazială Nr.2 Lugoj, Școala Gimnazială Nr. 3 Lugoj, Școala Gimnazială Nr. 4 Lugoj, Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj. Aceștia, coordonați de profesorii lor de istorie s-au pregătit pe baza bibliografiei.
În ziua concursului, elevii participanți la concursul-proiect au primit un link și au răspuns online la 30 de întrebări din istoria Banatului, pe baza bibliografiei studiate în prealabil. Elevii participanți la concurs au fost premiați cu obiecte specifice manifestării. Toți participanții și profesorii coordonatori au primit diplome de participare. Proiectul a fost cofinațat de Consiliul Județean Timiș prin programul Agenda Culturală.
Profesorii implicați în realizarea proiectului au fost: Medina Săvulescu, Gabriel Lupșa, Costinel Nițu, Mihai Voichescu, Horațiu Suciu. Echipajele formate din: Natanael Iriciuc, Nicoleta-Florentina Bebeți, Larisa-Andreea Wolf (de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj), Briana Boldescu, Flavia Chimiec, Andrei Munteanu (de la Școala Gimnazială Nr. 2 Lugoj) și Andrei Dinu, Andrei Croitoru, Sebastian Biszak (de la Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj) au obținut punctaj maxim și premiul I.

În perioada octombrie-noiembrie 2020, în cadrul Liceului Teoretic Iulia Hasdeu Lugoj, s-a desfășurat proiectul Festivalul de Film al Elevilor de la Hasdeu (FFEH 8). Aceasta a fost a VIII-a ediție a FFEH și prima care s-a desfășurat exclusiv online. În cadrul acestui proiect, elevii de la Hasdeu, din clasele a IX-a D, a X-a A, a XII-a A și a XII-a D, au realizat scurte filmulețe cu tema „Istoria familiei mele”, folosindu-se de fotografii vechi și de interviuri cu bunicii și străbunicii. Faza finală a proiectului a reprezentat-o un festival-concurs online, în cadrul căruia, creațiile elevilor (aproximativ 70 de filmulețe) au fost vizionate de un juriu alcătuit din profesorii liceului. În 16 noiembrie 2020, pentru a celebra 151 de ani de la nașterea Iuliei Hasdeu (14 noiembrie 1869), juriul a anunțat câștigătorii ediției a VIII-a a Festivalului. Premiul I a fost obținut elevul Spitzer Patrik din clasa a IX-a D. Cei mai merituoși elevi implicați în proiect au primit diplome și premii în obiecte. Proiectul a fost cofinanțat de Consiliului Județean Timiș, prin programul Agenda Culturală.

Pagina 1 din 41
Sunteți aici: Home Dan Bortoc