CNIH

650854h1 744705h2 943859h5
Romanian English French German Hungarian Irish Italian Ukrainian
Marți, 24 Noiembrie 2020 18:47

Istoria Banatului - Istoria României

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pentru a celebra apropierea Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, elevii și profesorii de mai multor școli din Lugoj au implementat în luna noiembrie 2020 proiectul „Istoria Banatului - Istoria României”. „Istoria Banatului - Istoria României” este un proiect /concurs organizat pentru ca elevii din județul Timiș să descopere istoria regiunii în care trăiesc în contextul istoriei României. Concursul s-a organizat online, cu instrumente moderne, astfel încât elevii să fie atrași de noutatea lui.
În perioada septembrie-noiembrie 2020, profesorii coordonatori ai concursului au realizat o bibliografie referitoare la Istoria Banatului și la importanța acesteia pentru istoria României. Această bibliografie a fost pusă la dispoziția elevilor și profesorilor care s-au înscris în concurs. În concurs s-au înscris 27 de elevi de la Școala Gimnazială „Anișoara Odeanu” Lugoj, Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj, Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” Lugoj, Școala Gimnazială Nr.2 Lugoj, Școala Gimnazială Nr. 3 Lugoj, Școala Gimnazială Nr. 4 Lugoj, Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj. Aceștia, coordonați de profesorii lor de istorie s-au pregătit pe baza bibliografiei.
În ziua concursului, elevii participanți la concursul-proiect au primit un link și au răspuns online la 30 de întrebări din istoria Banatului, pe baza bibliografiei studiate în prealabil. Elevii participanți la concurs au fost premiați cu obiecte specifice manifestării. Toți participanții și profesorii coordonatori au primit diplome de participare. Proiectul a fost cofinațat de Consiliul Județean Timiș prin programul Agenda Culturală.
Profesorii implicați în realizarea proiectului au fost: Medina Săvulescu, Gabriel Lupșa, Costinel Nițu, Mihai Voichescu, Horațiu Suciu. Echipajele formate din: Natanael Iriciuc, Nicoleta-Florentina Bebeți, Larisa-Andreea Wolf (de la Liceul Tehnologic „Valeriu Braniște” Lugoj), Briana Boldescu, Flavia Chimiec, Andrei Munteanu (de la Școala Gimnazială Nr. 2 Lugoj) și Andrei Dinu, Andrei Croitoru, Sebastian Biszak (de la Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” Lugoj) au obținut punctaj maxim și premiul I.

Citit 145 ori Ultima modificare Marți, 24 Noiembrie 2020 18:51
Sunteți aici: Home Stiri Istoria Banatului - Istoria României